SPECIAL GÂNDUL: „România are șansă!” – Cum să îmblânzești soarta cu o vioară. Povestea Micului Paganini cu nume de înger, din Constanța

Duminică, 23 mai, Angelo Mădălin Năstase a câștigat pentru al doilea an consecutiv concursul „Micul Paganini”. Vioara la care cântă, primită cadou de la învățătoarea lui, a răsunat în sala de concerte, mângâiată cu har de copilul care are doar două visuri: să devină un mare violonist și să aibă o casă.

„Dacă aș avea bani, mi-aș lua o vioară mai bună, un costum, pentru că ăsta de acum mi-a rămas mic, și o pereche de pantofi de lac”. „Și dacă ai avea mai mulți bani?”, îl provoc pe pitic. „I-aș investi, ca să-mi iau o casă”, spune fără să clipească copilul cu gene înfiorător de lungi. Angelo stă acum în cea de-a treia casă din viața lui atât de plină. Împarte două camere cu părinții, bunica din partea mamei și cele două surori, una mai mare, de 11 ani, care studiază pianul și flautul, și una de 5, care va merge din toamnă la clasa de balet a aceluiași colegiu de arte unde învață și el.

Își face lecțiile la o masă mică, pe un scăunel din lemn și are un carnet de note cu copertă roz plin cu „FB”. Prescurtare pentru „Foarte Bine”, calificativul maxim pe care un elev îl poate obține. Angelo – la școală, Mădălin – acasă este copilul care nu știe ce înseamnă să fie al doilea sau al treilea din clasă. E primul, așa cum e primul de doi ani de zile și la vioară. Cel mai mult îi plac matematica, româna și religia. Iar în cutia viorii păstrează o carte de rugăciuni.

Pe aceeași scenă cu Alexandru Tomescu

E numit Micul Paganini, dar nu știe cine a fost italianul virtuoz decât din povești. I-a vorbit despre el Alexandru Tomescu, alături de care copilul de doar 8 ani a cântat luna trecută. Vioara lui mică, primită cadou de la cea care-i este învățătoare – Adina Tulbure – a răsunat alături de Stradivariusul lui Tomescu. „Cântă foarte bine”, sintetizează micuțul întâlnirea. Ar vrea să afle mai multe despre Niccolo Paganini, dar n-are nicio carte despre el. Până de curând nu avea niciuna în casă. Acum păstrează ca-ntr-o ladă cu comori câteva enciclopedii, pe un raft al bibliotecii, împreună cu rechizitele de școală. Îmi arată cărțile cartonate și-mi spune că pe cea cu Universul și Știința a citit-o deja și că a răsfoit volumul Societate și Economie. N-are nici CD-uri cu muzică clasică, deși și-ar dori să asculte concerte ori înregistrări cu Placido Domingo și Luciano Pavarotti. Îi plac canțonetele, așa cum îi plac și romanțele. Dar cel mai mult iubește vioara și nu vrea să o înlocuiască cu un alt instrument. „E greu pentru el că nu are de unde să se informeze. Și nici eu nu am reușit să-l ajut prea mult”, spune Iulian Năstase, tatăl lui Angelo. „La șase clase ale mele nu am prea multe cunoștințe în materie de muzică clasică”.

Emoții, concerte și sânge

Angelo a auzit vioara când avea 4 ani, într-o zi la pădure. L-a auzit pe un băiat cântând și, fascinat de cutia din lemn, i-a cerut tatălui său să-l dea la vioară. Motivul? „Se auzea atât de frumos”. Când, la grădiniță, a venit vremea alegerii unui instrument – pian sau vioară, copilul și-a amintit sunetul din pădure și a ales vioara. De trei ani nu s-a mai despărțit de cutia lui cu instrument. Studiază zilnic, acasă și la școală. O oră acasă, o oră la colegiu…..(Citește mai departe în pagina următoare)